Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit DNA.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic (PDL), a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui sumele solicitate.

Pentru obţinerea banilor, susţin procurorii, deputatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.