Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că „interesul României este să negocieze” bugetul UE pe 2014-2020, el subliniind că, dacă de la Bucureşti se pleacă cu ideea de veto, România rămâne în afara negocierilor, nu o mai caută nimeni.

Traian Băsescu a explicat că preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi-a asumat negocierea în continuare între statele membre, pentru a ajunge la o concluzie.

„Sigur că noi am început această negociere, ştim grupurile care au un punct de vedere care ne convine pe PAC, un punct de vedere care ne convine pe Coeziune. Alte detalii nu sunt posibile în acest stadiu. Lucrăm la căutarea de alianţe şi de găsirea de soluţii la nivelul UE”, a adăugat preşedintele.

„Interesul României este să negocieze. Repet, interesul României este să negocieze bugetul 2014-2020. Dacă plecăm cu ideea de veto şi-l şi anunţăm, suntem în afara negocierilor. Dacă plecăm pe ideea de veto, suntem în afara negocierilor! Nu ne mai caută nimeni şi vor vedea la urmă dacă ne asumăm veto-ul sau nu”, a subliniat Traian Băsescu.

Pentru tot articolul click aici.