Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, şeful statului considerând, printre altele, că reglementarea privind aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, nu este oportună, susţinând că o asemenea condiţionare ar fi de natură să transforme Armata într-o „masă uşor de manevrat”.

În motivele cererii de examinare, preşedintele face referire la respectivele reglementări, despre care spune că nu ar fi oportune.

„Considerăm că o asemenea reglementare privind aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, nu este oportună, aducând atingere nevoii de stabilitate în ceea ce priveşte managementul forţelor armate. De asemenea, considerăm că o asemenea condiţionare ar fi de natură să transforme Armata într-o masă uşor de manevrat, supusă factorului politic. Lipsa de predictibilitate a acestei dispoziţii legale poate avea efecte negative asupra conducerii eficiente a structurilor militare întrucât este incert dacă generalii sau amiralii aflaţi la conducerea acestora vor fi menţinuţi în activitate”, motivează preşedintele.

De asemenea, el mai menţionează că măsura adoptată ar putea conduce la trecerea în rezervă a unui număr de peste 50 de generali şi amirali, reprezentând un procent ce ar depăşi 50% din numărul total al acestora.

Şeful statului consideră că procedura instituită de legea înaintată pentru promulgare nu asigură o procedură optimă de transfer de experienţă profesională între generalii şi amiralii care vor fi trecuţi în rezervă şi cei care îi vor înlocui, putându-se ajunge chiar la un blocaj instituţional.

„În ceea ce priveşte includerea în categoria temeiurilor de trecere în rezervă a situaţiei în care cadrele militare nu promovează baremele de pregătire fizică, apreciem că această prevedere nu este oportună întrucât există structuri militarizate care nu condiţionează pregătirea fizică de îndeplinirea atribuţiilor profesionale, existând alte criterii avute în vedere, ce ţin de aptitudini şi competenţe. Pregătirea fizică este parte integrantă a pregătirii militare, dar nu este o condiţie determinantă pentru activitatea cadrelor militare din unele structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, scrie Băsescu în cererea sa.

El consideră necesară consultarea instituţiilor competente în domeniu în privinţa soluţiilor legislative înaintate prin respectiva propunere legislativă, în vederea cunoaşterii impactului acestor prevederi şi luării măsurilor necesare diminuării posibilelor efecte negative cauzate de numărul mare de generali care ocupă funcţii de conducere şi a căror situaţie profesională va deveni incertă odată cu intrarea în vigoare a respectivei legi.