Consilierii judeţeni şi-au dat acordul de principiu pentru introducerea unei taxe pentru autovehiculele de peste 10 tone care circulă pe drumurile judeţene din Braşov. Decizia a fost luată după ce Braşovul a primit un buget foarte nimic şi a alocat doar 6,42 de milioane de lei pentru repararea drumurilor.

Suma alocată pentru drumuri este infimă având în vedere că doar reparaţiile la Drumul Ruşinii, DJ 104, Şercaia – Hoghiz, ar costa 40 de milioane de euro. Consiliul Judeţean a cerut Guvernului transformarea acestui drum într-unul naţional, pentru a putea fi reparat prin CNADR, dar a primit răspuns negativ. O taxă de drum pare a fi singura soluţie pentru repararea drumurilor cu probleme. „Toate guvernările de până acum ne-au promis că va fi susţinută finanţarea DJ 104 şi, din păcate, nici anul acesta nu am primit nici un ban. Eu regret că nu am avut susţinere nici acum când este la putere guvernarea USL, iar pentru a repara acest drum judeţean costurile sunt foarte mari, aproape cât costă aeroportul, 40 de milioane de euro. Şi în alte judeţe se percep astfel de taxe pentru autovehiculele de mare tonaj. Aş fi preferat să avem bani destui la buget pentru a nu fi nevoiţi să luăm astfel de măsuri. Nu vor fi nişte taxe exorbitante, fiindcă nu vrem să luăm pielea de pe aceste firme care şi aşa o duc rău, dar vom reuşi să mai strângem ceva bani pentru a efectua unele reparaţii”, a precizat preşedintele Aristotel Căncescu (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Taxa pe drumurile judeţene ar putea fi introdusă din luna mai. În următoarele două săptămâni urmează să se stabilească şi cuantumul ei.