Slovenii sunt chemaţi să-şi aleagă un nou şef de stat în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, în timp ce nemulţumirea este în creştere în această mică ţară din zona euro, aflată în recesiune.

Favorit în sondaje, Danilo Türk, fost profesor de drept, care a lucrat în calitate de diplomat la Naţiunile Unite, este susţinut de principalul partid de opoziţie, Slovenia Pozitivă, al primarului Ljubljanei, Zoran Jankovici (centru-stânga).

Principalul său rival este Borut Pahor, în vârstă de 49 de ani, fost premier socialist, susţinut de Partidul Social Democrat (DS) şi de micuţul partid „Lista cetăţenilor”, membru al coaliţiei la putere.

Milan Zver, în vârstă de 50 de ani, deputat european şi fost ministru al Culturii, este candidatul puterii, dar sondajele îi acordă puţine şanse.

Câştigătorul va deveni al patrulea şef de stat de la declararea independenţei Sloveniei, în 1991.

Va fi vorba, de asemenea, de al doilea scrutin în mai puţin de un an pentru sloveni, după alegerile legislative anticipate din decembrie 2011.

Guvernul lui Borut Pahor a fost înlăturat printr-o moţiune de cenzură, după ce nu a reuşit să întrunească majoritatea pentru a aplica reforme dureroase, în special în sectorul pensiilor şi al muncii.

Succesorul său conservator, Janez Jansa, s-a lansat, de asemenea, într-o politică de austeritate, cu scopul de a stabiliza finanţele publice şi de a restabili încrederea investitorilor.

Aproximativ 1,7 milioane de sloveni sunt chemaţi duminică la urne.