Angajați ai Rompetrol Rafinărie Petromidia au declanșat, vineri dimineață, un protest spontan, în fața sediului societății, după ce negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au eşuat, transmite corespondentul NewsIn.

La protest au participat atât salariații care urmau să intre în schimbul I, cât și o parte dintre cei care erau liberi.

Protestul s-a încheiat după aproximativ o oră. Preşedintele sindicatului Petrochimistul, Petre Tancău, a declarat că salariații din schimbul intâi au intrat în tură în locul colegiilor de noapte.

Protestul a fost declanşat după ce negocierile de joi dintre sindicat şi patronat privind Contractul Colectiv de Muncă pentru 2013 au eşuat.

Sindicaliştii şi reprezentanții societăţii se vor întâlni vineri pentru o nouă rundă de discuţii. Reprezentanții sindicatului spun că, dacă nu se va ajunge la o înțelegere, iau în considerare declanșarea grevei generale.