Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Economiei să fie direct implicat în procesul de privatizare a companiei Oltchim (OLT), dar să evite spectacolul mediatic, spunându-i că anticipează că vineri, la licitaţia programată să fie organizată în prezenţa presei, va fi un astfel de spectacol.

„La Oltchim, vreau să fiţi direct implicat. Vineri este licitaţia cu strigare în prezenţa presei şi pot să anticipez că va fi un anumit tip de spectacol mediatic având în vedere participanţii. Vă cer să nu cădem noi în spectacol mediatic”, i-a spus Ponta ministrului, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunţat, luni, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând că până pe data de 22 septembrie trebuie informaţi reprezentanţii FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.

Decizia preşedintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ţine cont de trei acţiuni în instanţă depuse de preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acţiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea şi anularea procedurii de privatizare şi a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Şeful OPSPI a mai anunţat că societăţi care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, a cerut, săptămâna trecută, în instanţă, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune şi preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS.

În dimineaţa zilei de luni, Diaconescu a mai depus la Tribunalul Bucureşti două cereri, care privesc anularea privatizării Oltchim şi suspendarea tuturor măsurilor de privatizare până la soluţionarea cererii de anulare a deciziei AGA.

Pentru mai multe detalii click aici.