Comisia Europeană a decis, miercuri, reluarea plăţilor către România pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, blocate din luna iulie 2012, informează Reprezentanţa CE în România.

Astfel, vor putea fi procesate cererile de rambursare a sumelor cheltuite în cadrul proiectelor asociate Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a discutat în 22 noiembrie, la Bruxelles, cu comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, despre situaţia POS Mediu şi posibilitatea deblocării rambursărilor din partea Comisiei Europene.

Premierul Victor Ponta declara recent că, prin acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea neregulilor constatate în perioada 2009-2011, în luna decembrie pot fi reluate rambursările pentru POSDRU, precum şi pentru programele de Dezvoltare Regională şi Mediu.

În 14 noiembrie, Ministrul Afacerilor Europene a prezentat Guvernului propunerile de corecţii avansate de Comisia Europeană ca o condiţie pentru reluarea plăţilor în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune.

Pentru POS Mediu, propunerea Comisiei constă într-o corecţie forfetară de 10% pentru toate contractele a căror procedură de achiziţie publică a fost lansată înainte de 1 octombrie 2011.