Cel puţin 52 de milioane de persoane din populaţia lumii sunt lucrători la domiciliu, slab protejaţi pe plan social, iar 83% dintre aceştia sunt femei, potrivit primului studiu al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) .
Munca la domiciliu reprezintă, în medie, 7,5% din ocuparea forţei de muncă salariată a femeilor în lume, cu procente mult mai ridicate în Orientul Mijlociu (31,8%), America Latină şi Caraibe (26,6%) şi regiunea Asia-Pacific (11,8%).
Aproape jumătate din lucrătorii la domiciliu lucrează în regiunea Asia-Pacific (21,4 milioane), 19,6 milioane în America Latină, 3,2 milioane în ţările dezvoltate şi 2,1 milioane în Orientul Mijlociu.
În 15 ani, în perioada 1995-2010, numărul lucrătorilor la domiciliu a crescut cu 60% pe plan mondial. OIM precizează că aceste date se bazează pe statisticile oficiale din 117 ţări şi teritorii, însă exclud cele 7,4 milioane de minori care lucrează în aceste condiţii.
Aproape 30% din aceşti lucrători sunt total lipsiţi de orice protecţie legală, 45% neavând dreptul la niciun concediu, săptămânal sau anual. De altfel, o treime din femeile care lucrează ca muncitori la domiciliu nu au dreptul la nicio protecţie în caz de sarcină.
În 2011, o convenţie internaţională privind munca la domiciliu a fost adoptată de OIM, însă până în prezent a fost ratificată doar de trei state, şi anume Filipine, Republica Mauritius şi Uruguay.
Convenţia prevede o durată rezonabilă a programului de muncă, odihnă săptămânală de cel puţin 24 de ore consecutive, limitarea plăţii salariului în natură, informarea clară privind condiţiile de angajare şi respectarea drepturilor fundamentale ale muncii.
