Circa 34.000 de turişti au sosit în Portul Constanţa în sezonul de croaziere din acest an, 52 de nave de pasageri făcând escale la Constanţa.

Nava „Pacific Princess” a închis, marți, sezonul de croaziere în portul Constanţa. Nava, care a venit de la Yalta şi se îndreaptă spre Istanbul, are la bord 652 pasageri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind americani şi canadieni.

Cea mai mare navă de pasageri care a sosit în acest sezon a fost „Azura”, cu 2.987 turişti la bord, 2.756 participând la excursiile organizate în Constanţa.

Numărul pasagerilor înregistraţi în acest an este cu circa 43% mai mare faţă de anul trecut, iar reprezentanţii companiei se aşteaptă ca tendinţa de creştere să se păstreze şi pentru anul 2013, consolidând poziţia Portului Constanţa în topul porturilor de la Marea Neagră.

Pentru anul viitor, compania „Costa Crociere” a anunţat deja majorarea numărului de escale în Portul Constanţa, de la cnci în acest an, la nouă în 2013. În premieră, la terminalul de croaziere va sosi nava „Costa Deliziosa”.