Parcarea subterană de la Universitate va fi gratuită în primele două săptămâni de la deschidere, a anunţat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu prilejul inaugurării.

Totodată, în luna următoare perioadei de promoţie, primele două ore vor fi gratuite. În restul timpului parcarea va costa 2,5 lei pe oră în timpul săptămânii şi 1 leu pe oră la sfârşit de săptămână.

Parcarea are trei niveluri şi dispune de 425 locuri de parcare pentru autoturisme şi 21 locuri pentru motociclete. Ultimul nivel de la subsol va fi folosit de prosesorii de abonamente, iar primele două, de cei care sunt în trecere. În parcare sunt instalate patru automate de plată, monitorizate, care permit plata cash sau cu carduri bancare.

Intrarea în parcare se poate face din strada Academiei şi din strada Toma Caragiu. Ieşrirea din parcare se va face înspre Bulevardul I.C. Brătianu. Toate rampele sunt prevăzute cu un sistem de dezgheţ automat. Accesul pietonal se realizează pe scări pe trotuarele rampelor din strada Academiei şi Bulevardul I.C. Brătianu.

Parcarea deţine şi un sistem de colectare a apelor accidentale, într-un sistem centralizat. Descărcarea acestora în sistemul de canalizare al municipiului se face doar după tratarea apelor în sisteme de separatoare de hidrocarburi. În primăvara anului viitor, parcarea va avea şi o spălătorie auto.