Pe termen scurt singura soluţie pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea este un nou împrumut, de tip sindicalizat, cu „rang preferenţial”, din partea mai multor bănci comerciale, pe care combinatul să îl utilizeze pentru repornirea activităţii şi reluarea ciclului de producţie, susţin surse din Ministerul Economiei.

Pe termen lung, potrivit premierului Victor Ponta soluţia pe care o doreşte executivul e alta. Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine, a anunţat, marţi seara, premierul.