Pacific Princess, aparţinând companiei anglo-americane cu sediul în California, face escală în luna noiembrie, la Constanţa. Vasul încheie sezonul de croaziere din Portul Constanţa.

În scurt timp se va încheia sezonul de croaziere în Portul Constanţa. Luna noiembrie este ultima în care o navă de pasageri va mai face escală la Constanţa.

Data finală la care este aşteptat un vas de croazieră este 13 noiembrie, când va sosi nava Pacific Princess. Vasul a devenit celebru odată cu apariţia în faimosul serial de televiziune American, The Love Boat.

Luxosul vapor are o capacitate de 680 de pasageri şi aparţine companiei anglo-americane Princess Cruises cu sediul în California.