Liberalii se reunesc vineri în congres extraordinar, la Palatul Parlamentului, pentru a adopta modificările la Statutul PNL şi pentru a convoca reuniunea ordinară în care va fi aleasă noua conducere a partidului.

Delegaţia Permanentă a PNL a adoptat joi modificările la Statutul partidului, printre care se numără înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte şi suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 31. De asemenea, Delegaţia Permanentă a liberalilor propune Congresului alegerea conducerii PNL pe listă.

Proiectul de statut prevede, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, existenţa a trei organisme de conducere: Congresul, Delegaţia permanentă şi Biroul Politic Naţional.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că propunerea de Statut este una eficientă şi perfect democratică, punctând că nu poate fi vorba de deficit de democraţie în acest document.

„Într-un cuvânt este un statut eficient şi perfect democratic. Mai democratic dacă putem să folosim un grad de comparaţie decât orice alt statut al PNL după ’90. De ce? Pentru că aduce la decizie cel mai mare număr de oameni. Este vorba de 60 şi ceva de oameni”, a spus Antonescu.

În schimb, primarul sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a susţinut că propunerea noului statut care a fost admisă în Delegaţia Permanentă este ‘mai rea’ decât actualul statut al partidului. El a anunţat că nu va participa la Congresul PNL fiind dezamăgit de faptul că amendamentele pe care le-a depus împreună cu alţi colegi la statutul formaţiunii nu au fost susţinute în partid.

Andrei Chiliman
”Eu am fost foarte dezamăgit de statutul care a fost aprobat. Am luat decizia, din acest motiv, să nu particip mâine şi poimâine la lucrările Congresului. Este primul congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL. Este decizia pe care am luat-o. Nu voi pleca din PNL şi nu voi participa ca membru de drept în niciun fel de organism în care eventual aş avea dreptul conform noului statut”, a declarat Chiliman.

La rândul său, fostul preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu s-a declarat îngrijorat de „o anumită somnolenţă democratică” din cadrul formaţiunii politice. „Ceea ce mă îngrijorează este că în PNL este o anumită somnolenţă democratică, având în vedere că propunerile mele (de modificare a Statutului PNL, respinse prin vot) ar fi permis accederea în structurile de conducere a unor oameni noi, a unor oameni care în mod legitim îşi doresc să acceadă la funcţiile de conducere. În pofida acestui lucru, am văzut o atitudine care pe mine mă decepţionează”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, care a menţionat însă că va participa la Congresul PNL ce se va desfăşura vineri şi sâmbătă.

calin popescu tariceanu

Lucrările congresului extraordinar de vineri vor fi deschise de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Sunt aşteptaţi să adreseze mesaje congresului liberalilor preşedintele Internaţionalei Liberale, Cornelis van Baalen, europarlamentarul ALDE Guy Verhofstadt, preşedinţii Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, Partidului Conservator, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, Uniunii Naţionale pentru Progresul României, vicepremierul Gabriel Oprea, Uniunii Democrate Maghiare din România, Hunor Kelemen, precum şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian.

Congresul extraordinar al liberalilor de vineri va convoca pentru sâmbătă Congresul ordinar în care va fi votată noua conducere a partidului. În congresul ordinar este prezentat, discutat şi adoptat raportul de activitate al conducerii PNL pentru perioada martie 2010 – februarie 2013, urmând ca preşedintele şi membrii BPC să îşi depună mandatul, iar ulterior să fie prezentate programele de candidatură pentru funcţia de preşedinte, să fie dezbătute moţiunile şi să fie acordat votul.