Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor parlamentare de duminică, UDMR a intrat în Parlament şi va fi prezentă atât în Camera Deputaţilor, cat şi în Senat, iar la o primă evaluare a obţinut 12 mandate de deputat şi şase de senator.

El le-a mulţumit celor care au votat cu UDMR, susţinând că Uniunea va trata cu responsabilitatea încrederea acordată de comunitatea maghiară.

Kelemen Hunor şi-a exprimat speranţa că UDMR va obţine mandate şi în judeţele în care comunitatea maghiară nu e mare, după redistribuire.

„Sper ca mandatele care mai sunt în discuţie să intre la redistribuire şi să obţinem mandate şi în judeţele în care comunitatea maghiară nu e mare”, a mai spus liderul UDMR.