Președintele Klaus Iohannis, guvernatorul BNR Mugur Isărescu și ministrul Finanțelor Florin Cîțu s-au întâlnit la Cotroceni pentru a discuta despre economia actuală a țării, în contextul pandemiei. Putătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat pentru Digi24 că președintele a subliniat necesitatea acoperirii deficitului bugetar, pentru a nu se ajunge la măsuri de austeritate pentru cetățeni.

„Una din discuțiile esențiale din acest moment care se neglijează din partea politicienilor și a mediului de afaceri este că de ce nu ne împrumutăm mai mult, de ce nu dăm mai mult.

Aceste împrumuturi trebuie să fie disponibile, adică statul român trebuie să facă rost de acești bani. Se poate împrumuta până la un anumit punct peste acel 3% deficit despre care vorbeam, dar statul nu se poate împrumuta la infinit.

Nu există un împrumut nelimitat, există o limită naturală a împrumuturilor pe care statul le poate accesa și există un sprijin pentru mediul de afaceri, prin programele pe care le poate pune la dispoziție.

Din păcate, este o discuție care a fost neglijată. Este o discuție care se politizează, riscăm să o ducem într-o direcție nefirească.

Nu putem furniza și plăti orice, nu putem sprijini tot ce se dorește, nu putem să ne împrumutăm la infinit. Să ne drămuim cheltuielile și să le prioritizăm, aceasta este calea de ieșire din criză”, a declarat Dan Suciu.

„Tocmai am finalizat o întâlnire foarte bună, la care au participat, împreună cu mine, domnul Ludovic Orban – Premierul, domnul Isărescu – Guvernatorul Băncii Naționale, Ministrul Finanțelor – domnul Cîțu, și Cosmin Marinescu.

Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală.

Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.

Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură.

Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză.

Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea.

Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum”, a declarat Klaus Iohannis, după discuția de la Cotroceni.