Numărul construcţiilor finalizate în România, în primele nouă luni din 2012, a scăzut cu 8,35% comparativ cu perioada similară din anul anterior, de la 29.084 locuinţe la 26.654, cele mai multe dintre acestea realizate din fonduri private, deşi numărul acestora a consemnat o diminuare, relevă datele provizorii publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică /INS/.
În intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2012 au fost terminate 26.654 locuinţe, în scădere cu 2.430 locuinţe, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.
Potrivit INS, pe medii de rezidenţă, în perioada analizată, s-a înregistrat o creştere a ponderii locuinţelor terminate în mediul rural, cu 56,7%.
Totodată, în funcţie de finanţare, în trimestrul al treilea din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din 2011, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 2.358 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fonduri publice s-a diminuat cu 72 locuinţe.
Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o scădere a numărului locuinţelor terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-966 locuinţe), Centru (-827 locuinţe), Sud-Est (-412 locuinţe), Nord-Vest (-290 locuinţe), Bucureşti-Ilfov (-226 locuinţe), Sud-Muntenia (-71 locuinţe) şi Vest (-50 locuinţe).
La polul opus, singura creştere s-a consemnat în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+412 locuinţe).
Datele INS arată faptul că numai în trimestrul III din 2012 au fost date în folosinţă 10.588 locuinţe, în scădere cu 690 locuinţe, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.