Guvernele francez şi german se vor reuni la cancelarie, iar preşedintele şi cancelarul vor ţine apoi o conferinţă de presă comună.
Preşedintele François Hollande şi cancelarul Angela Merkel au lansat luni seara la Berlin manifestările consacrate împlinirii a cincizeci de ani de prietenie franco-germană, întâlnindu-se cu tineri din cele două ţări, după care a avut loc un dineu de lucru pe teme de actualitate.

Va avea loc apoi o întrunire a deputaţilor Bundestagului şi ai Adunării Naţionale a Franţei la Reichstag, după care va avea loc un concert al Filarmonicii din Berlin, în timpul căruia va interpretată o piesă a compozitorului german Beethoven şi o bucată a francezului Camille Saint-Saëns.
Pe 22 ianuarie 1963, semnarea Tratatului de la Elysee de către generalul Charles de Gaulle şi cancelarul Konrad Adenauer a confirmat dorinţa de prietenie dintre cei doi ”duşmani ereditari”.

Sâmbătă, într-un mesaj video săptămânal pe Internet, dna Merkel vorbea despre ”o foarte mare apropiere” între Germania şi Franţa, chiar dacă, ”în unele chestiuni”, cele două părţi rămân ”foarte diferite”. Cancelarul conservator, care l-a susţinut în mod clar pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy (de dreapta) în timpul campaniei electorale prezidenţiale din Franţa, s-a opus deseori omologului său socialist.


Privind în mod ferm spre viitor, cancelarul i-a îndemnat pe tinerii francezi şi germani să înveţe unii limba celorlalţi, recunoscând că aceasta nu va fi uşor în condiţiile ”dominaţiei englezei” în lume. Dna Merkel, care a crescut în fosta RDG, stăpâneşte rusa şi engleza, Hollande are slabe cunoştinţe de germană din şcoală.