Deputaţii au reexaminat, marţi, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii.

Vicepreşedintele Comisiei de apărare, deputatul liberal George Scutaru, a precizat că stabilirea clară a vârstei de pensionare s-a făcut în baza unei propuneri gândite de specialişti MApN, însuşită de celelalte instituţii din domeniul Siguranţei Naţionale şi Ordinii Publice.

„E importantă prevederea conform căreia pentru toate cadrele militare – aici intră şi maiorul şi generalul – menţinerea în activitate până la 60 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare se va face cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei. Într-o asemenea situaţie vorbim nu doar de ministrul Apărării sau cel de Interne, ci şi despre şefii SRI, SIE, SPP, STS, unii civili, alţii militari”, a menţionat Scutaru.