Guvernul a aprobat miercuri ordonanţa simplă prin care lasă la latitudinea autorităţilor locale dacă aplică indexarea cu 16% a taxelor locale, a anunţat vice-premierul Liviu Dragnea, după şedinţa de guvern, precizând că decizia trebuie luată în 20 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei.

”Până când se publică ordonanţa, este în vigoare HG prin care s-au indexat impozitele şi taxele locale (cu 16,05%). Pentru anul 2013 se dă posibilitatea autorităţilor locale să reducă taxele locale până la nivelul taxelor aplicate în 2012”, a explicat Liviu Dragnea, precizând că prin ordonanţa simplă aprobată miercuri a fost dată o derogare de la prevederile cuprinse în Codul fiscal.

Vice-premierul a precizat că ”sumele achitate de contribuabili, peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale, cu termene de plată viitoare sau se restituie la cererea contribuabililor”.