Deși inițial termenul a fost folosit de psihologi pentru a descrie o etapă de tranziție în dezvoltarea adulților, criza vârstei de mijloc este astăzi asociată cu un bărbat de 40 de ani care își găsește o prietenă mai tânără și fuge de responsabilități, dacă are o familie sau cu femeie, cam de aceeași vârstă care se reinventează, își cumpără haine sau face schimbări drastice în viață. În acest context, psihologul Vivian Diller se întreabă: este un mit această criză? O scuză pentru un comportament impulsiv și transformări nerealiste? Sau este o realitate care are nevoie de un nume nou, având în vedere recentele schimbări în cultura contemporană?
Identificat pentru prima dată de Elliot Jacques în 1965, termenul de ”criza vârstei de mijloc” a devenit popular după ce a început să fie utilizat de către psihologii freudieni. Carl Jung a descris-o ca o parte normală a maturizării adulților și a plasat-o la jumătatea distanței dintre maturitate și sfârșitul vieții. Erik Erikson, teoretician cunoscut pentru crearea celor opt etape de dezvoltarea, a explicat-o ca o tranziție în timpul etapei numite ”maturitate de mijloc”, atunci când oamenii își pun întrebări despre sensul și scopul vieții lor.
Deși este privită ca o tranziție normală în dezvoltarea adulților, psihologii cred că de multe ori începe cu un moment copleșitor când oamenii devin conștienți de faptul că viața trece pe lângă ei. Cei care au făcut alegeri de viață nesatisfăcătoare simt că au o problemă și că timpul este finit pentru a o rezolva. Ei văd că nu și-au realizat niciodată obiectivele, nu și-au asumat riscuri și poate interveni un sentiment de vinovăție. Apoi apar confuzia, îndoiala, plictiseala și furia. Există de multe ori o dorință de a reveni la tinerețe sau de a lua viață de la capăt. Uneori, aceste lucruri duc la mai multe reacții extreme, inclusiv simptome de depresie, anxietate, creșterea consumului de alcool și droguri.
Mai recent, cercetătorii au pus la îndoială validitatea unei crize adevărate care se petrece la mijlocul vieții, întrebându-se dacă nu este înșelător să se atribuie această dilemă unei anumite vârste. Unii cred că oamenii la diferite vârste, din motive de boală sau alte evenimente importante (de exemplu, pierderea unui părinte, a partenerului său a locului de muncă) reflectă asupra vieții lor și se întreabă ”Ce urmează?”. Sau poate că această etapă este un răspuns emoțional la o acumulare de tensiuni, probleme financiare, căsătorii nefericite, nemulțumiri la locul de muncă. Există o dezbatere asupra faptului dacă această criză are o cauză biologică sau de mediu, unii crezând că este în primul rând declanșată de semne de îmbătrânire fizică a pierderea potenței la bărbați și sfârșitul anilor reproductivi la femei.
Psihologul Vivian Diller spune că ar trebui să schimbăm termenul cu unul mai adecvat, din următoarele motive:
Durata de viață mai mare. Acum speranța de viață este de la 55 la 78 de ani, iar oamenii duc o viață destul de bună la 80 și 90 de ani și în acest context criza vârstei de mijloc apare mai aproape de vârsta de 55 sau 60 de ani.
Așteptări legate de fericirea personală. Persoanele realizează că au mai multe opțiuni disponibile atunci când ating un prag de nemulțumire insuportabil. În trecut, oamenii rămâneau căsătoriți și cu același loc de muncă, chiar dacă erau nemulțumiți. Acum divorțează și își părăsesc slujbele chiar și pe timp de criză.
Schimbarea rolurilor tradiționale. Femeile sunt implicate activ în viața socială, au locuri de muncă unde pot căștiga mai bine decât bărbații, iar bărbații își iau concendiu de paternitate în locul mamelor.
“Criza vârstei de mijloc” ar trebui să se numească “criza maturității emergente”, concluzionează Vivian Diller. Dar nu mai este un eveniment care apare la “mijlocul vieții” și nici nu ar trebui să fie văzut peiorativ, echivalat cu un comportament nesăbuit și reactiv, așa cum a fost văzut atât de des în trecut.
