Producătorul de mezeluri Cris-Tim a finalizat investițiile într-o fabrică de lactate, EcoFerm, şi a lansat gama Mândruţa, după o investiție de 1,55 milioane de euro, a declarat joi, Radu Timiş, preşedinte Grup Cris-Tim.

Evenimentul a avut loc joi, în prezența ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

EcoFerm este o fermă modernă de creştere a animalelor (570 capete bovine Montbeliarde) şi producere de cereale şi furaje (800 ha teren agricol). A fost fondată în 2002, iar unitatea se află în plin proces de certificare eco.

În urma unei investiţii de 675.000 de euro, anul trecut a început construcţia unui grajd ultramodern, considerat de specialişti unul dintre cele mai moderne construcţii de acest gen din România.

Ferma este echipată şi mecanizată conform ultimelor tehnologii din domeniu, numai în 2012 făcându-se achiziţii în valoare de 155.000 de euro. Toată activitatea este computerizată, animalele sunt atent monitorizate şi evaluate din punct de vedere al sănătăţii şi al productivităţii; fiecare exemplar are implantat un cip electronic, care oferă informaţii complete cu privire la tratamentele la care a fost supus, cantitatea de lapte produsă zilnic sau pe mulsoare, proprietăţile acestuia etc.

Tot în cursul anului 2012, în urma unei infuzii de capital de 720.000 euro, s-a finalizat şi construirea fabricii de procesare a laptelui – unitate la standarde europene – ce permite transferul direct al laptelui de la fermă în tancurile de procesare, unde iau naştere produsele lansate joi brandul Mândruţa.

Produsele vor fi vândute prin magazinele proprii şi vor fi cu 30-40% mai ieftine ca oricare alt produs de pe piaţă.