În cadrul Constituţiei ar trebui să se stipuleze ca partidele să propună un minim de 30% femei pe locurile eligibile şi de asemenea ar trebui precizat acest lucru în Legea electorală, consideră europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte pentru egalitatea de gen al Grupului Socialist din Parlamentul European.

„Există o practică în foarte multe ţări – în Franţa, Spania, ţările nordice, Marea Britanie – unde există o cotă obligatorie, prin lege, de reprezentare a femeilor în viaţa publică, în Parlament, în administraţia locală”, a susţinut Corina Creţu cadrul conferinţei „Egalitatea de gen: garanţie a creşterii economice şi a unei societăţi durabile”.

Ea a pledat pentru o reprezentare corectă şi echitabilă a femeilor în viaţa publică şi a admis că societatea românească nu este pregătită pentru o paritate a femeilor cu bărbaţii.

„Faptul că în viaţa publică se lansează dezbaterea privind Constituţia cred că este un moment oportun să se lanseze şi această dezbatere privind reprezentarea femeilor în Parlament; rămâne de văzut procentul, dacă este vorba de 40%, de 30%”, a adăugat europarlamentarul PSD.

În opinia sa sistemul de vot uninominal le dezavantajează pe femei şi avantajează, în primul rând, oamenii cu bani şi notorietate.

„Poate că revenirea pe listă ar avantaja femeile. Eu cred că Franţa, o societate avansată, nu degeaba are acest sistem al parităţii. Acolo practic Autoritatea Electorală nu acceptă de la un partid liste care nu au un bărbat – o femeie, un bărbat – o femeie”, a mai spus Corina Creţu.

Social-democrata consideră că este ”nedemocratic” ca în Parlamentul României unul din zece parlamentari să fie femei.