Începând cu 1 aprilie 2013, pacienţii români vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei. După ani de dezbateri şi nenumărate amânări, coplata este introdusă în sistemul de sănătate. Tot din prima zi a lunii aprilie, trebuie introduse în spitale şi chestionarele pentru pacienţi.

Pacienţii vor plăti, la fiecare externare, începând cu 1 aprilie, indiferent de zilele petrecute în spital o taxă cuprinsă între 5 şi 10 lei.

Sunt spitale care deja au fixat coplata. De exemplu, pacienţii care vor ajunge la Spitalul de Urgenţă din Alba vor scoate din buzunar 5 lei, iar cei care merg la Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş vor achita la externare 7,5 lei.

Coplata la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava este 5 lei, a stabilit Consiliul director al unităţii medicale.

Taxa a fost stabilită la suma de 10 lei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, la Spitalul Judeţean Arad şi la cel din Deva.

În Bucureşti, unele spitale au stabilit coplata la 10 lei, printre acestea fiind Spitalul Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul „Sf. Maria”.

Vor fi exceptaţi de la coplată bolnavii cronici care sunt integraţi în programele naţionale, dar şi gravidele, copiii şi pensionarii cu o pensie mai mică de 740 de lei.

Tot cu 1 aprilie vor fi introduse în spitale şi chestionarele de satisfacţie, astfel pacienţii vor completa aceste formulare la externare şi îşi vor putea spune părerea cu privire la calitatea serviciilor oferite în spitalul respectiv.