Barack Obama ajunge miercuri în Israel pentru prima sa vizită în calitate de preşedinte american, în cadrul căreia va merge şi în teritoriile israeliene şi în Iordania, având ca singură ambiţie declarată de a „asculta” şi nu de a lansa o iniţiativă de pace.

Această primă călătorie a sa din al doilea mandat are loc la două zile după învestitura noului Guvern al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care şi-a fixat drept „principală prioritate apărarea şi securitatea”, citând „ameninţările foarte grave” care vin, în opinia lui, din partea Iranului şi Siriei.

La aterizarea Air Force One pe aeroportul din Tel-Aviv în jurul prânzului, preşedintele american va inspecta o baterie a sistemului atirachetă Iron Dome, finanţat de Statele Unite.

El va merge apoi la Ierusalim, pentru a se întâlni cu preşedintele Shimon Peres, după care va fi primit de Netanyahu, cu care are relaţii personale destul de reci.

Obama va avea o întrevedere, joi, la Ramallah în Cisiordania cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, cu care se va întâlni şi în ziua următoare, cu ocazia unei scurte vizite la Biserica Naşterii Domnului din Betleem.

Doritor să se adreseze direct israelienilor, el va rosti joi un discurs la centrul internaţional de Congrese din Ierusalim.

 În cadrul acestei vizite cu mare încărcătură simbolică, el va merge la muzeul naţional din Betleem, în special pentru a admira faimoasele manuscrise de la Marea Moartă, care sunt în posesia Israelului de la Războiul din 1967. Vineri, el va depune jerbe de flori la mormântul fondatorului sionismului Theodor Herzl şi la cel al premierului asasinat Yitzhak Rabin, după care va merge la memorialul Holocaustului Yad Vashem.

Barack Obama va pleca apoi în Iordania, unde se va întâlni cu regele Abdallah II, după care, sâmbătă dimineaţa, va vizita Petra.

Principalul obiectiv al acestei călătorii este consolidarea legăturilor cu Israelul, principalul aliat al Statelor Unite în regiune, şi încercarea de a aplana diferendele cu Netanyahu în privinţa programului nuclear iranian şi a colonizării teritoriilor palestiniene.