Conceptul „Black Friday” începe să prindă şi la agenţiile de turism, după ce este practicat de câţiva ani de retailerii de electrocasnice, turoperatorul Mareea urmând să lanseze o campanie reduceri de până la 40%, valabilă vineri.

Campania „Black Friday Mareea” oferă reduceri de până la 40% la toate destinaţiile sezonului estival 2013, indiferent de lunile în care turiştii îşi aleg sejururile dorite. Totodată, reducerile sunt valabile şi pentru oferte în orice perioadă în staţiunile montane din ţară, dar şi pentru destinaţii din străinătate.

Pachetele turistice pot fi achiziţionate atât online, cât şi din agenţii.