Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni, joi, pentru a întocmi un raport privind solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, un plen al forului putând avea loc săptâmâna viitoare.

Georgian Pop, secretarul Camerei Deputaţilor, a precizat că PSD nu îl poate obliga pe Ion Stan să-şi dea demisia din Parlament, apreciind că „demisia este un act unilateral”.

Vicepreşedintele Comisiei juridice Florin Iordache a precizat că deputaţii jurişti se vor întruni, joi, la ora 13:00 pentru a întocmi un raport privind solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan.