ARD afirmă, în sinteza programului de guvernare făcut public marţi, că va introduce cota unică de 12%, va creşte salariul minim la 850 de lei în 2013 şi la 1.000 de lei în 2015, va reduce CAS cu 5% şi, de asemenea, că va pune capăt numirilor politice la Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului.

Potrivit comunicatului, „ARD va introduce unul din cele mai mici impozite pe venit şi profit din UE. Cota unică va scădea de la 16% la 12%”. În acest document se mai precizează că în România vor veni mai mulţi bani, mai multe investiţii străine, companiile româneşti vor rămâne cu mai mulţi bani pentru dezvoltare, iar fiecare român va avea mai mulţi bani în buzunar pentru că va plăti mai puţin la stat.

Potrivit documentului remis, ARD promite ca salariul minim să ajungă 1.000 de lei în 2015.

Partidele componente mai precizează că vor reduce contribuţiile la asigurările sociale şi de sănătate (CAS) cu 5% din contribuţia angajatorului, începând cu 2015.

Alianţa promite că va modifica procedura civilă în aşa fel încât să se reducă la minimum necesar înfăţişarea părţilor în faţa instanţei.

De asemenea, în document se arată că guvernarea ARD va relansa învăţământul românesc şi îl va plasa între sistemele de educaţie moderne care pregătesc absolvenţi competitivi în tot spaţiul european.