Fostul deputat Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a fost arestat, a decis, joi, Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea în acest sens formulată de procurorii anticorupţie.

Instanţa a admis solicitarea procurorilor, astfel că fostul deputat va fi cercetat în stare de arest.

Potrivit deciziei instanţei, măsura arestării preventive pentru 29 de zile se va lua din momentul încarcerării fostului deputat.

Decizia Tribunalului București de joi nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.