joi, septembrie 19, 2024
AcasăActualitate 2TCE Ploiești a început eliberarea legitimațiilor de transport gratuit pentru elevi

TCE Ploiești a început eliberarea legitimațiilor de transport gratuit pentru elevi

-

Elevii de la școlile din Ploiești pot ridica, începând cu săptămâna aceasta, de pe 19 august, autorizațiile de călătorie gratuite.

Persoanele care beneficiază de gratuitate sunt elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat care frecventează o unitate de învățământ din municipiul Ploiești.

Documentele necesare eliberării autorizației de călătorie gratuită TCE Ploiești sunt:

  •  carnetul de elev, vizat pentru anul școlar în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani;
  •  adeverință emisă de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs, în original, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani;
  •  cardul național de elev, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani.

Elevii își pot ridica autorizațiile de călătorie pentru anul școlar 2024-2025 de la tonetele de bilete ale TCE:

  • Stație Lamaița, de luni până vineri, între orele 6:30-20:30
  • Stație Coreco Sud, de luni până vineri, între orele 6:30-20:30
  • Casieria Colectoare- Sediul T.C.E. Str.Găgeni nr. 88, de luni până vineri, între orele 7:00-20:00.

TCE Ploiești subliniază faptul că în primele 30 de zile de la începerea anului școlar, la emiterea autorizației de călătorie poate fi prezentat carnetul de elev vizat pentru anul școlar anterior sau adeverința emisă de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs, pentru eliberarea titlului de călătorie gratuit.

articole similare

articole recente