sâmbătă, septembrie 21, 2024
AcasăActualitatePonta: Vom avea 15 direcții prioritare de acțiune în programul de guvernare

Ponta: Vom avea 15 direcții prioritare de acțiune în programul de guvernare

-

Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri, că programul de guvernare pentru perioada 2015 – 2016 va avea 15 direcții prioritare de acțiune, un accent deosebit urmând să fie pus pe combaterea evaziunii fiscale, fondurile europene, centralizarea și dezvoltarea capacităților administrative, sistemul fiscal.

De asemenea, șeful Executivului, a prezentat o agendă de acțiuni prioritare care continuă să se înscrie în programul de guvernare cu care USL a candidat în 2012 și pentru care a obținut majoritatea în Parlament.

„Aceste acțiuni prioritare din agenda 2015 — 2016 le-am structurat pe două tipuri de acțiuni, guvernamentale și de politici publice, care privesc în special și se pot concretiza prin decizii luate în cadrul Parlamentului României. Acțiunile prioritare de guvernare în perioada 2015 — 2016 în cadrul majorității parlamentare și al Guvernului vom avea 15 astfel de direcții de acțiune și de domenii în care dorim să continuăm lucruri bune începute în cei doi ani și jumătate de guvernare comună, dar să accentuăm și să putem evalua foarte clar rezultate concrete”, a afirmat premierul.

Totodată, Victor Ponta a precizat că va prezenta agenda de priorități, „într-o formă dezvoltată”, luni după-amiază, Parlamentului, când va cere votul pentru „noua formulă guvernamentală restructurată”.

Președintele Executivului a mai adugat că, în domeniul dezvoltării economice și al sistemului fiscal, Guvernul vizează un nou Cod Fiscal și Codul de procedură fiscală, Legea privind redevențele, mediul de afaceri și investițiile, măsurile de sprijin social și reducerea deficitului bugetar.

Referitor la agricultură, prioritățile guvernamentale au în vedere subvenții naționale și europene, dezvoltarea sistemului de irigații, măsuri pentru promovarea produselor agro-alimentare românești, reducerea TVA la produsele agro-alimentare și declanșarea sistemului național de cadastrare a suprafețelor agricole din zona rurală.

Victor Ponta a subliniat, de asemenea, că Guvernul are obligația „să vadă nu numai cantitatea, ci și calitatea absorbției fondurilor europene”.

Referitor la educație, Ponta a declarat că guvernul are de implementat „măsurile de creștere a salarizării personalului din sistemul de educație și de monitorizare și creștere a calității actului educațional”.

În ceea ce privește sănătatea, premierul a argumentat că „investițiile în resursele umane și în infrastructură și accesul tuturor persoanelor la programele de sănătate reprezintă una dintre prioritățile pentru agenda 2015-2016”.

Potrivit premierului, Guvernul dorește să continue strategia de independență energetică a României și să creeze politici pentru un mediu competitiv în domeniu, reducerea subvențiilor, cu păstrarea unor prețuri suportabile pentru populație.

„Vă asigur că voi colabora cu noul președinte pentru ca deciziile care se iau la nivelul Consiliului European să fie decizii la care România are o poziție și își poate atinge obiectivele sale naționale.(…) Sper ca, începând de anul viitor, România să aibă o poziție foarte clară, ceea ce nu a a avut în ultimii ani la nivelul Consiliului European, să poată lua decizii, inclusiv cele referitoare la modul de aplicare a raporturilor între Comisia Europeană și România”, a adăugat Ponta.

Alte proiecte prioritare ale guvernului vizează justiția, apărarea și siguranța națională, dar și aspecte privind digitalizarea administrației publice locale, continuarea investițiilor în sisteme de protecție împotriva inundațiilor, noul Cod silvic sau aplicarea sistemului de monitorizare „Radarul pădurilor”.

articole similare

articole recente