luni, septembrie 16, 2024
AcasăActualitate 2Marcel Ciolacu a confirmat creșterea pragului de la care se impozitează pensiile...

Marcel Ciolacu a confirmat creșterea pragului de la care se impozitează pensiile la 3.000 de lei

-

Marcel Ciolacu a confirmat, în cursul zilei de marți, în cadrul unei conferințe de presă la Craiova, creșterea pragului la care se impozitează pensille la 3.000 de lei.

Premierul a precizat că s-a consultat cu miniștrii Muncii și Finanțelor, dar și cu primarul Craiovei și fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu.

Marcel Ciolacu a confirmat creșterea pragului la care se impozitează pensiile la 3.000 de lei

Ciolacu a precizat că, în urma recalculării, pentru 800.000 de pensionari a fost depășit pragul de 2.000 de lei de la care se impozitează pensiile în prezent.

„Ori dădeam o derogare pentru cei 800.000, dar creșterea nu era uniformă. (…) Atunci mi se pare corectă această abordare. Oricum vedem dinamica și a prețurilor și a costurilor și datoria mea este de a ține aceeași creștere a nivelului de trai”, a mai spus CIolacu.

Premierul a spus că creșterea pragului de la care se impozitează pensiile se va face prin ordonanță de urgență. Totodată, Ciolacu a precizat că „nu e un efort bugetar foarte mare, în jur de 800 de milioane de lei”.

„Recalcularea a avut alt fond: erau oameni cu foarte mulți ani de muncă și cu pensii foarte mici. S-au schimbat un pic parametrii, încercând să închidem de fapt o nedreptate după o succesiune de legi. Asta înseamnă reformă, ne-am asumat împreună cu membrii cabinetului această reformă”, a mai spus Ciolacu.

Confirmarea premierului vine la doar o zi după ce ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că nicio pensie mai mică de 3.000 de lei nu va mai fi impozitată.

„Am decis ca începând cu 1 octombrie, de ziua persoanelor vârstnice, nicio pensie sub 3000 de lei nu va mai fi impozitată”, a declarat ministrul Muncii.

articole similare

articole recente