Remus Vulpescu, șeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), va trebui să vorbească mai puţin şi să explice mai clar datele legate de procesul de privatizare la Oltchim, în caz contrar urmând să fie instalată o nouă conducere la OPSPI, a afirmat premierul Ponta.

„Domnul Vulpescu să facă bine să explice foarte clar, să vorbească mai puţin şi să explice mai mult. Dacă poate, dacă nu, găsim un alt şef la OPSPI care poate să explice mai clar’, i-a spus Ponta ministrului Economiei, în faţa jurnaliştilor, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, a fost câștigtă de Dan Diaconescu după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta i-a dat termen acestuia până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat totodată că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.