Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni la postul Antena 3, că Traian Băsescu l-a amenințaț că va plăti pentru încercarea de a-l suspenda, dar că nici el, nici Liviu Dragnea, nu se tem de amenințările acestuia.

„Mi-a spus-o şi direct, la una dintre discuţii, dar cred că a spus-o şi la televizor de mai multe ori, ameninţător: Cei care l-am suspendat, trebuie să plătim!”, a afirmat primul-ministru.

De asemenea, Ponta a declarat că “Traian Băsescu a lucrat împotriva României, nu pentru ea” și că președintele “face rău României direct sau prin oamenii pe care îi are”.

“Toată ziua e pe la televizoare și dă declarații, este extrem de incoerent, nu știu exact ce vrea, ce avea de spus, parcă are o emisiune în fiecare seară și trebuie să spună și el ceva acolo”, a adăugat liderul USL.

Primul-ministru a menționat că rolul său este de a construi, în timp ce “Traian Băsescu se ocupă de distrugere” și că minciunile acestuia sunt motivul pentru care “oamenii au vrut să-l schimbe”.

Referitor la pactul de coabitare, premierul a spus că “el nu a semnat un pact cu Băsescu, “ci cu cetățenii României”, și că nu îi va mai permite acestuia “să conducă și guvernele, și parlamentul, și parchetele”

Victor Ponta a completat că lupta împotriva Traian Băsescu va continua până după alegerile prezidențiale din 2014.

“Bătălia va continua până în decembrie 2014 – înteleg că vrea să mai stea câteva luni – cred că ar trebui el să ne dea înapoi cei zece ani pe care ni i-a luat, în care și-a bătut joc și a distrus Romania”, a spus premierul.