Vaccinarea copiilor de vârste mici contra gripei reduce cu peste 50% riscul contractării acestei infecții sau a altor maladii mai grave, precum pneumonia, arată un studiu publicat joi de New England Journal of Medicine, citat de Agerpres.

Este vorba despre primul studiu care evaluează eficacitatea vaccinului antigripal la copiii de vârste mici. Autorii studiului au recrutat 5.168 de copii cu vârste de 3-8 ani, dintre care jumătate au fost vaccinați contra hepatitei A, iar cealaltă jumătate un vaccin antigripal care protejează contra a patru tulpini ale virusului gripal.

Studiul a fost finanțat de grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline, care a furnizat vaccinurile, și realizat în opt țări, printre care Bangladesh, Honduras, Liban, Thailanda și Turcia.

Eficacitatea vaccinului antigripal a fost de 59,3%, dar protecția față de alte infecții mai grave a fost de 74,2%.

Autorii studiului au constatat că vaccinarea contra gripei reduce cu 69% numărul vizitelor medicale în rândul copiilor, cu 75% pe cel al zilelor de spitalizare și cu 77% pe cel al zilelor de absență școlară.