Uraganul Sandy a lovit, luni seara, coasta de est a Statelor Unite în regiunea Statului New Jersey, la New York apele inundând străzile Manhattanului, arzând transformatoare şi lăsând oraşul în întuneric – situaţie fără precedent în ultimii 50 de ani.

Autorităţile au închis tunelurile dinspre Manhattan şi mai multe poduri, iar curentul electric a fost întrerupt intenţionat în toată partea sudică, incluzând centrul financiar Wall Street. Alte zeci de transformatoare au fost distruse la sud de 39 Street de contactul cu apa, iar staţiile de metrou au fost inundate.

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa pe teritoriul statului New York. În Queens, un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost ucis de un copac smuls din rădăcini.

Mii de persoane rămase fără curent electric au ieşit pe străzi în New York City, nevenindu-le să creadă ochilor: străzi complet inundate, maşini parţial sub apă iar clădirile complet în întuneric. Situaţia este fără precedent în ultimii 50 de ani. Singura dată când s-a mai întâmplat ca străzile Manhattanului să fie inundate de apele oceanului a fost în 1960, când uraganul Donna a adus o creştere a nivelului apelor de trei metri. De această dată, însă, nivelul apelor care înconjoară Manhattanul ar fi crescut cu peste patru metri, un record istoric.

http://eoficial.ro/international/2012/10/stare-de-urgenta-in-new-york-inaintea-sosirii-uraganului-sandy/