Premiul Nobel pentru Medicină a fost împărţit de John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser „pentru descoperirea celulelor care compun un sistem de poziţionare din creier„, conform anunţului făcut luni, la Stockholm, de profesorul Göran K. Hansson, secretarul Comitetului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, relatează Agerpres.

Neurologul britanic John O’Keefe (75 de ani) este profesor la Institutul pentru Neurologie Cognitivă din cadrul Departamentului de Anatomie aparţinând de University College de la Londra. El a obţinut 50% din premiul Nobel pentru Medicină 2014.

May-Britt Moser (51 de ani) şi soţul său Edvard I. Moser (52 de ani) sunt doi neurologi norvegieni, directori fondatori ai Institutului Kavli pentru Sisteme de Neuroştiinţe şi Centrul pentru Biologia Memoriei din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim. Lor le revine cealaltă jumătate din premiu.

Laureaţii de anul acesta ai premiului Nobel pentru Medicină au descoperit un sistem de poziţionare din creier, un fel de „GPS intern”, care face posibilă orientarea în spaţiu.

John O