Astăzi se face primul pas pentru retragerea decoraţiei acordate lui Laszlo Tokes. Adunarea Generală a Ordinului Naţional „Steaua României” se va reuni pentru a alege Consiliul de onoare al ordinului, forul ce poate lua decizia de retragere a distincţiei primite de Tokes.

Până acum, mai mulţi membri ai Ordinului Naţional „Steaua României” au cerut retragerea decoraţiei.

Inclusiv premierul Victor Ponta i-a solicitat acest lucru preşedintelui Traian Basescu. Şeful statului, însă, i-a transmis şefului Executivului că solicitarea sa nu are temei legal, pentru că, potrivit legii, doar membrii Ordinului pot cere retragerea unei distincţii.

În decembrie 2009, preşedintele l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes.

Recent, chiar Traian Băsescu l-a criticat dur pe Tokes, afirmând că „nu merită calitatea de român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.