Înaintea debutului în Liga a III-a, care pentru Urban Titu va fi astăzi când întâlneşte pe FC Tunari, antrenorul Mihai Dinu a mai „cooptat” în lotul său încă doi jucători cu „CV prahovean” – fundaşul central Roberto Alecsandru (foto) şi apărătorul de bandă stânga – Amariei.
Primul s-a despărţit de Petrolul în această vară şi a fost la un pas să semneze cu Sportul Snagov, transferul sub comanda lui Valeriu Răchită picând în ultima clipă. Celălalt – Gabriel Amariei, un jucător care face parte din categoria fotbaliştilor „Under 21” – a lucrat cu Mihai Dinu la Cornu, trecând apoi la Astra 2, unde nu a putut debuta oficial din cauza unei accidentări.
„ Roberto este un fotbalist pe care l-am dorit din clipa în care am aflat că pleacă de la Petrolul. Îmi place ca fotbalist, cred că poate să îşi relanseze cariera fărtă probleme, nu degeaba a jucat în Liga I, iar la 21 de ani, oricând, poate să revină în circuitul performanţei. Amariei a jucat la Ceahlăul în eşalonul secund, dacă nu avea acel ghinion de a se accidenta şi să piardă un an, sigur acum ar fi fost la un alt nivel. Sunt mulţi jucători buni în Prahova, mi-aş dori să mai întăresc echipa cu cel puţin un jucător, de profil ofensiv şi sper să reuşesc acest lucru” – spune tehnicianul de la Titu şi Cornu, Mihai Dinu.

sursa: ziarulprahova.ro