ALDE solicită Guvernului să elaboreze cât mai rapid un proiect de lege privind salarizarea unică și să precizeze un termen când îl va trimite spre dezbatere în Parlament, a declarat luni copreședintele formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, ALDE cere Executivului să precizeze și dacă măsura privind majorarea salariului minim începând cu luna mai rămâne în vigoare.

Tăriceanu a amintit că actualul Guvern s-a angajat să vină cu o propunere de lege a salarizării unitare până pe 10 februarie.

„Astăzi suntem în 22 februarie. Nu văd până în momentul de față și nu am auzit despre niciun proiect care să urmeze să fie înaintat Parlamentului, nici măcar în discuția Guvernului. Acest lucru, după cum se vede, începe să definească din ce în ce mai bine acțiunea acestui Guvern, așa-zis de tehnocrați, și incapacitatea de a rezolva o serie de probleme importante cu care România se confruntă”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferință de presă la sediul ALDE.

Copreședintele ALDE a adăugat că întârzierea promovării unui proiect de lege a salarizării se leagă de un alt obiectiv, respectiv amânarea introducerii salariului minim care a fost un angajament al fostului Guvern.

„Am explicat, din punct de vedere economic, de nenumărate ori de ce ar fi fost necesară introducerea acestei măsuri cât mai rapid. Am văzut și analize economice recente care vorbesc exact despre necesitatea majorării salariilor în România, pentru ca România să nu rămână, așa-zis competitivă, numai prin salariile mici pe care le poate furniza și să încerce să ducă economia către o economie mai competitivă, o economie capabilă să facă față la nivel global și european nu prin salariile mici cu care-și plătește angajații, ci prin produse cu valoare adăugată cât mai ridicată. Dacă vom menține în continuare salariile mici, România va rămâne prizoniera acestui model de dezvoltare economică care nu este capabil să scoată România de pe ultimele locuri din toate clasamentele economice din UE”, a susținut Tăriceanu.

El a adăugat că, prin urmare, ALDE cere „insistent Guvernului să-și onoreze promisiunea pe care a făcut-o”.

„Pe de-o parte, să vină cu un proiect de lege a salarizării unice cât mai curând. Să dea un termen până când acest proiect va fi gata și trimis Parlamentului pentru dezbatere și, de asemenea, să precizeze dacă introducerea salariului minim la începutul lunii