Un târg cu meșteri și produse tradiționale va fi organizat, de vineri până duminică, la Muzeul Țăranului Român (MȚR), informează Agerpres.

Astfel, artizani populari vor veni la târg cu ceramică neagră de Marginea, ceramică pictată de Corund sau de Horezu, cu ipingele cu broderii de o frumusețe aparte din Gornovița — Gorj, cu țesături tradiționale din zona Sighișoarei, cu ii și cămăși de Breaza, costume populare de la Gura Humorului sau din Mehedinți, cu icoane pe lemn și pe sticlă, cu pristolnice crestate sau pictate, covoare din lână vopsită vegetal, coșuri diverse din materiale ecologice, cu obiecte din lemn pentru gospodărie, cu săpunuri și creme naturale din Bucovina și Harghita.

De asemenea, tineri artiști vor expune bijuterii din porțelan modelat și pictat manual, sculpturi în marmură, coliere din piele sau alamă, obiecte de vestimentație din mătase pictată sau din lână împâslită, obiecte din sticlă lucrată manual.

Vizitatorii târgului vor putea găsi produse tradiționale, precum brânzeturi de vacă sau de capră, prăjituri de casă cu coloranți naturali, turtă dulce, cozonaci moldovenești, plăcinte și cornete boierești, dulcețuri și siropuri, zacuscă și ghiudem, produse apicole și vin de Panciu, legume, fructe de sezon și borș de crap, varză cu costiță la ceaun, ostropel de pui cu mămăliguță și sarmalele în foi de viță sau de varză.

Anticarii de pe Aleea Samurcaș îi vor aștepta pe doritorii de antichități cu nenumărate obiecte încărcate cu amintiri, iar atelierul „Roata Olarului”, condus de Iozsef Molnos, le va da ocazia copiilor de a simți plăcerea modelării lutului și bucuria creării propriului vas ceramic.

Târgul este organizat de Fundația Kogaion 115.