A venit şi vremea celor mai colorate, dulci şi suculente alimente ale anului. Vara înseamnă prospeţime, vitamine şi multă energie. Iată câteva alimente recomandate în luna iunie.

Cireșele 

Acum e momentul lor. Proaspete și gustoase, pline de antioxidanți și slabe în calorii, cireșele nu trebuie să lipsească din alimentația ta zilnică. Sunt excelente pentru digestie, îți protejează inima, îți îmbunătățesc somnul și îți fac plinul de vitamina C. Le poți consuma fie simplu, ca gustare, îți poți face sucuri sau le poți pune în cerealele de la micul dejun.

Castraveții 

Cu un procent de 96% apă, castraveții sunt printre cele mai hidratante alimente, iar asta îi face ideali pentru începutul de vară. Beneficiile lor nu se opresc însă aici: aceștia sunt bogați în vitaminele A, C și K, magneziu și potasiu, toate acestea cu foarte puține calorii. Adaugă castraveți în salate, în sandvișuri, chiar și iaurt sau transformă-i într-o supă delicioasă de vară.

Bamele 

Deși nu este una din cele mai populare alimente, bama este o plantă leguminoasă foarte apreciată în gastronomie. Fructul ei, de culoare verde, acoperit cu perișori și plin de semințe, este o sursă foarte bună de fibre, vitaminele A, B6, C și K, la care se adaugă calciu și magneziu. În Siria, Egipt, Grecia, Iran, Irak, Iordania, Liban, Turcia și Yemen bamele sunt folosite mai ales pentru prepararea unor supe groase cu alte legume și cu carne. Mai sunt folosite în bucătăriile indiană, braziliană și caraibeană.

Prunele

Rude cu piersicile și cu cireșele, prunele sunt și ele pline de vitaminele A, C și K, la care se adaugă fibre. Acestea oferă beneficii asupra sistemului cardiovascular, asupra creierului și a inimii. Sunt foarte ușor de consumat: fie crude, fie în rețete.

Papaya

Chiar dacă o găsim pe rafturile supermarketurilor pe toată durata anului, acest fruct exotic este acum în sezon. Plin de vitamine, un fruct de mărime medie conține aproape 70% din doza zilnică recomandată de vitamina A și vitamina C. Este, de asemenea, o sursă foarte bună de fibre, potasiu și antioxidanți. Adaug-o în salate și te vei bucura de un gust surprinzător de fresh.