Atât de mare este teama de spionajul chinezesc, încât oficialii americani au precizat că Statele Unite – eventual cu ajutorul aliaților săi – ar trebui să aibă în vedere preluarea controlului asupra producătorilor de echipamente de telecomunicații Nokia și Ericsson pentru a stopa avansul chinezilor de la Huawei în domeniul 5G, a declarat joi ministrul american al Justiției, Bill Barr, citat de presa internațională.

Pentru a răspunde la îngrijorările legate de acuzațiile de spionaj la adresa Huawei, unii au propus ca Statele Unite „să preia controlul (Nokia și/sau Ericsson) fie direct, fie prin intermediul unui consorțiu de companii private americane și aliate” și „aliații noștri cei mai apropiați și noi înșine ar trebui să avem în vedere activ această abordare”, a spus Barr, la Washington.

Washingtonul conduce o campanie foarte activă în încercarea de a-și convinge aliații să nu lase Huawei să participe la construcția rețelelor 5G în țările lor.

În ciuda dezmințirilor repetate ale gigantului chinez, lider în această tehnologie care ar urma să revoluționeze telefonia mobilă, Washingtonul afirmă că tehnologia Huawei oferă acces serviciilor secrete chineze la date sensibile transmise prin rețea, fiind de notorietate legătura companiei cu interesele de stat ale Chinei.

Americanii au suferit un eșec prin autorizarea parțială acordată recente de Londra – unul dintre cei mai apropiați aliați ai SUA – pentru folosirea tehnologiei Huawei în anumite structuri ale viitoarei rețele 5G din Marea Britanie.

„În cazul în care China îli va stabili dominația asupra 5G, va fi capabilă să profite de noile oportunități care vor răsări cu o paletă foarte largă de tehnologii emergente, care vor depinde și vor fi legate intim de platforma 5G”, a avertizat ministrul american. Potrivit acestuia, o dominație a Chinei în acest sector va oferi Beijingului mijloace de presiune fără precedent asupra țărilor care folosesc tehnologia.Rămâne de văzut dacă SUA și UE vor reuși să ajute Nokia și Ericsson să prindă din urmă gigantul chinez, având în vedere faptul că dezvoltarea 5G a fost o prioritate pentru Huawei si China mulți ani de zile înainte ca subiectul să devină unul important pe agenda publică.