Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că premierul Victor Ponta ar trebui să ştie că plenul reunit este convocat de Birourile reunite, adăugând că liberalii vor veni la programul Parlamentului, nu al premierului.

Victor Ponta, înainte de a convoca plenul reunit, ar trebui să ştie că această convocare trebuie făcută de Birourile Permanente reunite, unde e nevoie şi de o ordine de zi, pe care, oricât ar vrea şeful Executivului, nu o poate dicta. Este o nouă modalitate de a se promova pe sine. PNL va veni la programul Parlamentului, nu la programul lui Ponta“, a declarat Ionuţ Stroe, citat de Mediafax.

Convocarea nu îi aparţine, ştim foarte bine că el dictează comportamentul PSD-ului în Parlament, dar ar fi bine să comunice celor două portavoci, Zgonea şi Tăriceanu, că ei trebuie să convoace plenul. Ne-ar fi bucurat foarte mult ca aceeaşi mobilizare să se fi întâmplat din partea social-democraţilor şi când se cerea prezenţa la şedinţele Parlamentului în cazul solicitărilor justiţiei„, a mai spus Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a susţinut că, în condiţiile în care actuala Putere are 65% ponderere parlamentară şi îşi poate asigura prezenţa la toate şedinţele de plen, „să dai vina pe Opoziţie este o dovadă de ipocrizie„.

În zadar încearcă PSD să cosmetizeze o situaţie dificilă în care se găseşte, în acest moment. Indiferent de modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, în sensul constituţional, responsabilitatea în cazul Şova, de la care a pornit totul, rămâne„, a mai stspus Ionuţ Stroe.

Premierul Victor Ponta a cerut luni tuturor parlamentarilor social-democraţi, dar şi celor din Opoziţie să fie prezenţi marţi la şedinţa comună a Parlamentului pentru votul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.