Autorităţile au în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul „Prima Casă” după epuizarea fondurilor existente, estimată pentru septembrie-octombrie. O decizie în acest sens se va lua în aproximativ două săptămâni, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM.

„Se are în vedere (suplimentarea fondurilor pentru „Prima Casă„). Fac precizarea că cel puţin până la mijlocul lunii septembrie, poate chiar octombrie actualele sume sunt valide şi funcţionale, dar sunt discuţii avansate cu Ministerul Finanţelor pentru a se suplimenta acest program”, a afirmat Şaramet la un seminar pe tema garantării creditelor.

El nu a putut spune ce sume vor fi disponibile suplimentar, fiind încă analizate variantele, iar o decizie ar putea fi luată în una-două săptămâni.

„Că va fi de 100 milioane, 200 milioane sau 400 milioane, nu vă pot da această precizare, dar sunt analize şi, după ştiinţa mea, în maxim o săptămână, poate două săptămâni se va lua o decizie în acest sens”, a spus Şaramet.

Valoarea finanţărilor acordate prin programul „Prima Casă” în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în circa trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare.

De la lansarea programului, în 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.