Schimbări spectaculoase în sondajele politice din Prahova înaintea prezidențialelor din 10 noiembrie, potrivit unor surse cu acces direct la cercetările realizate în ultima săptămână.

PNL își consolidează creșterea și depășește 31% (creștere de circa 3% față de europarlamentarele din mai).

USR crește și el și ajunge la 25% (circa 3% în plus față de europarlamentare).

PSD scade câteva procente, la 18%, pe fondul eșecurilor guvernării și al campaniei slabe derulate de Viorica Dăncilă (circa 20% la europarlamentare).

PMP coboară câteva procente, la limita lui 5% (probabil sub efectul dezvăluirilor din cazul Petrov și al sentinței date lui Traian Băsescu, de colaborator al fostei Securități).

Pro România crește la limita lui 12%, pe fondul alianței cu ALDE, însă partidul lui CP Tăriceanu coboară spre 3%, la distanța nu foarte mare de cât scosese partidul la nivel național la europarlamentare, aproximativ 4%.

Așadar, Grațiela Gavrilescu a dat dovadă, din nou, că e fată orientată. ALDE e terminat în Prahova. Că și-a adus și ea contribuția la distrugerea ALDE, e cu totul altă discuție.

Alte partide ar lua, cumulat, circa 5%.

Intenția de vot pentru prezidențiale în Prahova arată după cum urmează:

Klaus Iohannis – 53%

Viorica Dăncilă – 14%

Dan Barna – 14%

Mircea Diaconu – 15%.

Teoder Paleologu – 2%.