sursa foto: digi24

Tupeu maxim la Renate Weber, prietena bună a Grațielei Gavrilescu.

După ce a tăcut complice la toate abuzurile PSD, Renate Weber s-a trezit brusc din somnul adânc pe bani publici spunând că adoptarea de ordonanțe pe educație și sănătate, ca și pe alte domenii importante, ar încălca Constituția României.

Avocatul Poporului a precizat că își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, a mai precizat aceasta, într-un comunicat:

Avocatul Poporului consideră că adoptarea într-o singură ședință de Guvern a unui număr de 25 de ordonanțe de urgență este nu doar fără precedent, ci o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituție, Guvernul substituindu-se practic Parlamentului”

Reacțiile analiștilor nu s-au lăsat așteptate. Stelian Negrea a condamnat pe Faceboook slugărnicia” Renatei Weber: „Până mai ieri Victor Ciorbea, fostul șef al Avocatului Poporului, fugea cu cheia de la instituție când fundamentele acestui stat plăpând erau puse în discuție de PSD iar instituția pe care o conducea putea face lumină.

Azi, Renate Weber, cândva o fruntașă a Fundației Soros în România, sare ca opărită că guvernul PNL a emis aseară 25 de ordonanțe de urgență și se burzuluiește mirosind a interes pentru democrație.

Slugărnicia aceasta este păcatul original al multor instituții românești în lipsa căruia ne-ar merge mai bine fulgii democrației”, conchide Stelian Negrea.