Trei turnee câştigate pe parcurs de o lună. Trei, din ultimele patru la care a participat. Cifre incredibile pentru Simona Halep, care rescrie istoria tenisului feminin modern din România. Iar dacă mai are forţă şi noroc, nu sunt excluse alte performanţe în viitorul apropiat. La Bastad, turneu care începe luni, e a doua favorită, după Serena Williams.

„A fost un meci incredibil. Yvonne a jucat foarte bine. Am avut mai multe mingi de meci, în setul secund, dar ea a revenit, şi a fost dificil pentru mine să câştig după asta. Dar am reuşit şi sunt foarte fericită. Este un sentiment fantastic pentru mine să câştig al treilea titlu într-un singur an. Am crezut în şansele mele şi le-am fructificat. Acum, mă bucur de jocul pe care-l fac. Sper să pot continua pe această linie, să câştig cât mai mult”, a declarat Simona Halep după finala de dumnică de la Budapesta.

De la sfârşitul lunii mai, când a părăsit încă din primul tur zgura de la Roland Garros, turneul său favorit, Simona Halep (21 de ani) nu se mai opreşte. Colecţionează victoriile şi trofeele pe bandă rulantă, într-o foame de succes rar văzută la o tenismenă din România.

Până duminică, câştigase ultimele 15 partide din 16, doar chinezoaica Na Li, plus câteva probleme medicale, stopându-i parcursul fabulos din ultima lună şi jumătate, în turul secund la Wimbledon, în care Halep (21 de ani) a strâns şi primele sale titluri.

În urmă cu două luni, pe 14 mai, Halep era pe locul 64 mondial. Astăzi, când WTA va publica noul clasament, românca se va regăsi pe poziţia 23. Este cea mai bună clasare din carieră pentru constrănţeancă, care va deveni şi cel mai bine poziţionată româncă în topul mondial. Halep a depăşit-o pe Sorana Cîrstea, care a picat de pe 23 pe 33. În top 50 mai avem o româncă, pe Monica Niculescu, locul 47 mondial.