Festivalul Berii de la Cluj, Septemberfest, începe vineri, 28 septembrie, pe platoul Sălii Sporturilor din municipiu. Ediţia din acest an, a XIV-a, are oaspeţi tot unul şi unul. Pe lângă artiştii care urca pe scenă –  CRBL, Connect-R, Bere Gratis, Gheorghe Zamfir – festivalul îi aşteaptă pe clujeni şi nu numai cu expoziţii, concursuri fel de fel şi cu cel mai mare parc de distracţii montat la Cluj, promit organizatorii.

Septemberfest debutează vineri cu expoziţii de amenajări exterioare şi auto, iar seara de la ora 19.00, pe scena montată în aer liber va urca Septemberfest Band. Două ore mai târziu, atmosfera va fi încinsă de CRBL.

Sâmbătă, de la ora 17.00, clujenii sunt invitaţi la un spectacol de muzică populară , iar seara vor asculta pe clujenii de la trupa Nota şi pe sibienii de la Artgotica. Aceştia din urmă vor crea la Sala Sporturilor o atmosfera asemănătoare cu cea din perioada medievală, unde focul va fi vedeta principală. Seara se va încheia cu concertul susţinut de Connect-r.

Duminică, în ultima zi de festival, se va organiza un moment special: trupa Bere Gratis va concerta alături de maestrul Gheorghe Zamfir.