Master planul de transport trebuie să se țină seama de faptul că dinamica de dezvoltare a județelor din vestul țării este mai mare decât a județelor din estul țării și, în consecință, trebuie prioritizată o legătură între Moldova și Transilvania, a declarat vineri Ministrul Transportuilor, Ioan Rus, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca.

Pe autostradă avem câteva chestiuni de rezolvat. Noi avem de rezolvat toată țara, problema e la nivelul întregii țări. Avem o problemă gravă cu tot ce înseamnă Moldova. Dinamica de dezvoltare a județelor din vestul țării este infinit mai mare decât a județelor din estul țării. Atunci, dacă nu facem nimic și nu prioritizăm o legătură între Moldova și Transilvania, județele de acolo se vor menține cu un nivel de dezvoltare scăzut și cu probleme sociale mari”, a spus Ioana Rus, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că legăturile cu Moldova se vor face pe rutele “Bacău-Brașov și una care vine de la Iași și se oprește pe autostrada Transilvania”.

Proiectul propus se află momentan în dezbtare publică, iar apoi, în cadrul programului operațional care va fi adoptat de Guvern vor fi stabilite și prioritizările, a conchis Rus.